.POVESTILE SPIRIDUSILOR · Basme fermecate

CELE TREI PENE FERMECATE (dupa Fratii Grimm)

          A fost odata un imparat care avea trei feciori; cei mai mari erau invatati prin scoli straine si vorbeau foarte frumos, insa cel mic era mai mult tacut si retras si de aceea a ajuns sa fie poreclit Prostanacul.
          Cand imparatul a imbatranit si a simtit ca i se apropie sfarsitul, a hotarat ca cei trei feciori sa plece in lume si sa ii aduca fiecare cate un covor; iar cel care avea sa-i aduca cel mai frumos covor, ramanea sa stapaneasca peste intreaga imparatie.
          Pentru ca fiecare sa stie in ce parte a lumii sa porneasca, imparatul i-a chemat pe toti trei in curtea palatului si, aruncand trei pene in sus, le-a zis fiilor sai sa porneasca fiecare dupa cate o pana. Una dintre pene a zburat inspre est, cealalta inspre vest, numai cea de-a treia a luat-o direct in sus spre cer si dupa aceea a cazut la loc, pe pamant. Fiul cel mare al imparatului a luat calea estului, cel mijociu a pornit spre vest si amandoi radeau de Prostanac, pentru ca el trebuia sa ramana pe loc, unde cazuse pana.
          Si cum statea mezinul asa pe loc, intristat si gandindu-se ce sa faca, se mai uita o data inspre locul in care cazuse pana si iata ca vede o usa in pamant. Se ridica repede, o deschide, vede niste scari, coboara pe ele si cand ajunge jos se trezeste in fata altei usi. Ciocane si atunci se aude o voce:
          „Vino aici, fecioara frumoasa,
           Repede sa deschizi usa,
           Un muritor a sosit la tine
           Si din a lumii imparatie vine
           Haideti sa il ajutam, fiecare cum stie.”
          Si cand se deschise larg usa, tanarul se vazu fata in fata cu un broscoi urias, inconjurat de multi alti broscoi la fel de urati.
          – Ce doresti? intreba broscoiul cel mare.
          Desi surprins si putin speriat, Prostanacul ii raspunse politicos, dupa bunatatea inimii sale:
          – Caut cel mai frumos covor din lume.
          Broscoiul cel mare se intoarse spre una din celelalte broaste si ii zise:
          „Frumoasa feciora, vino aici,
          Sa il vezi pe tanarul asta;
          Sa ii dam ce isi doreste
          Cat mai iute, ca se grabeste.”

          Imediat, broasca aduse o cutie mare. Broscoiul o deschise si scoase din-auntru un covor atat de frumos incat nu parea sa fie tesut nicaieri pe pamant. Prostanacul il lua cu grija, urca scara si ajunse in curtea palatului tatalui sau. Fratii sai, fiind siguri ca mezinul era prea prost ca sa gaseasca ceva, nici nu se straduira prea mult sa caute, asa ca luara fiecare cate un covor oarecare de la primul negutator intalnit si se intoarsera si ei la tatal lor. Tocmai atunci aparu si Prostanacul cu minunatia de covor si toti ramasera uimiti de frumusetea lui.
          – Pe drept, dau imparatia mea fiului cel mic, spuse imparatul incantat.
          Cand auzira asta, ceilalti doi fii s-au maniat cumplit si au sarit de locul lor, spunand:
          – Cum e posibil ca Prostanacul, care nu e deloc istet, sa conduca o imparatie? Mai da-ne inca o incercare, te rugam!
          – Bine atunci, zise imparatul. Cel care imi va aduce cel mai frumos inel, a lui sa fie imparatia.
          Si inca o data a iesit cu cei trei fii ai sai in curtea palatului si a aruncat in sus penele, zicandu-le sa se duca fiecare in alta directie. Si iarasi se intampla ca fiul cel mare sa urmeze una din pene inspre est, cel mijlociu inspre vest si cel mic sa ramana pe loc, pentru ca pana lui cazu si de aceasta data langa usa din pamant. Fiul cel mic al imparatului cobora treptele, la fel ca prima data, se trezi fata in fata cu broscoiul cel mare, ii spuse ce doreste si primi din cutie un inel de o frumusete rara, cum nici un mester, oricat de priceput ar fi fost, nu ar fi putut fauri.
          Intre timp, ceilalti doi frati mai mari radeau de mezin si nici nu se gandeau ca ar fi putut vreodata sa gaseasca un inel, darmite unul frumos. Asa ca ei au luat fiecare cate un inel obisnuit si s-au dus inapoi la imparat. Fratele cel mic era deja acolo si cum le-a aratat inelul, cu totii au inceput sa se mire de lucratura fina si de nestematele care straluceau in soare de-ti luau ochii.
          – E clar acum! Fiul meu cel mai mic va stapani peste imparatie, spuse imparatul plin de mandrie.
          Cei doi printi au inceput iar sa il vorbeasca de rau pe mezin, rugandu-l pe rege sa le mai dea inca o incercare. Regele, vrand sa ii impace pe toti, le-a spus ca va da imparatia celui care va aduce acasa cea mai frumoasa domnita.
          Prostanacul a coborat iar treptele din pamant si de data asta i-a cerut broscoiului sa-i dea o fata frumoasa.
          – Asta chiar ca este o dorinta greu de indeplinit, dar te voi ajuta, a raspuns broscoiul si i-a intins flacaului o gulie scobita in care stateau sase soricei.
          – Pai ce sa fac cu asta? a intrebat fiul imparatului.
          – Aseaza gulia pe una din broastele mele si vei gasi singur raspunsul, ii raspunse broscoiul.
          Neavand ce altceva sa faca, flacaul a asezat gulia pe spatele unei broaste si, cat ai clipi din ochi, aceasta se transforma intr-o fata nespus de frumoasa; iar gulia si cei sase sorcei se preschimbasera si ei intr-o caleasca aurita si sase cai de rasa, potriviti pentru o fata imparateasca.
          De bucurie si fericire, tanarul print o saruta pe fata si pleca sa o arate tatalui sau.
          Nu mult dupa asta, aparura si cei doi fii mai mari ai imparatului. Fiecare aducea cu el prima fata pe care o intalnisera pe drum; erau si ele frumoase, numai ca una era murdara, pentru ca lucra pe camp, iar cealalta avea hainele carpite, pentru ca era saraca.
          Imparatului nu ii fu greu sa se hotaraca si de data aceasta:
          – Fiului meu cel mai mic i se cuvine imparatia, spuse el.
          Cand au auzit asta, cei doi fii mai mari ai imparatului s-au apropiat de tatal lor si au incercat din nou sa il convinga ca mezinul nu e bun sa fie imparat.
          – Cerem sa vina toate fetele in sala palatului si sa agate un cerc de mijlocul tavanului, au zis ei, gadindu-se ca fetele din popor aduse de ei se vor pricepe mai bine sa faca asta decat domnita adusa de Prostanac.
          Inca o data, imparatul a cedat rugamintilor lor si a poruncit sa se faca intocmai cum au vrut ei. Primele au fost fetele aduse de fii cei mari ai impartului. S-au chinuit ele sa lege cercul de tavanul salii, dar au fost atat de neindemanatice, ca au cazut si si-au rupt fiecare cate o mana si un picior. Cand veni randul frumoasei printese adusa de mezin, ea se misca cu atata gratie si eleganta, ca toata lumea aduna sa vada intrecerea ramase cu gura cascata.
          Si asa, Prostanacul a ajuns sa domneasca peste imparatia tatalui, s-a casatorit cu printesa lui si a mers vorba prin toate tinuturile vecine ca era un conducator viteaz si drept.

SFÂRŞIT

Traducere si adaptare: Lavinia Rorich
ilustratia: Kay Nielsen, acuarela, 1925

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s