.POVESTILE SPIRIDUSILOR · Din lumea animalelor

PRIETENIA DINTRE ŞOARECE ŞI PISICĂ (traducere şi adaptare după Fraţii Grimm)

          Odată, pisica s-a întâlnit cu şoarecele şi atât de mult i-a vorbit despre cât de ar vrea să fie prieteni şi despre cât de bine s-ar înţelege ei doi, încât l-a convins pe şoarece să locuiească împreună în aceeaşi casă.
          – Va trebui să adunăm provizii pentru iarna, ca să nu suferim de foame, spuse pisica. Însă nu te poţi duce tu, şoricelule, să nu cumva să cazi în vreo capcană.
          Cum sfatul pisicii era cât se poate de bun, zis şi făcut. Cei doi au cumpărat cel mai mare salam pe care l-au găsit. Problema era însă unde să îl pună, pentru că în căsuţa lor nu încăpea.
          Au stat ei şi s-au tot gândit şi în cele din urmă pisica a venit cu o idee:
          – Cred că cel mai bine ar fi să îl ascundem la biserică. Nimeni nu o să îl fure de acolo. Să ascundem salamul sub altarul bisericii şi să nu ne atingem de el decât atunci când ne va fi foame.
          Şoricelul a fost de acord, aşa că salamul a fost pus la păstrare.
          Nu a trecut mult timp şi pisica deja începuse să poftească la mâncare.
          – Şoricelule, zise ea într-o zi, vreau să ştii că o să fiu naş. Una din verişoarele mele a adus pe lume un pisoiaş tare drăgălaş, cu blăniţa albă cu pete maronii. Azi trebuie să plec la biserică pentru botez, aşa că va trebui să ai tu singur grijă de casă.
          – Da, sigur, spuse şoricelul. Şi dacă mai rămâne mâncare sau băutură la masă, să te gândeşti şi la mine. Tare mi-e poftă de un pahar de vin roşu.
          Toate astea erau însă numai minciuni. Pisica nu avea nici o verişoară şi nu trebuia să fie naşul niciunui pisoiaş. Se duse însă direct la biserică, merse tiptil până în spatele altarului şi începu să se înfrupte din salam. După ce s-a săturat, a pornit la plimbare pe acoperişurile caselor şi s-a tolănit la soare, lingându-se pe mustăţi ori de câte ori se gândea la salam.
          Seara, când a ajuns acasă, şoricelul l-a întâmpinat nerăbdător.
          – A fost frumos? a întrebat el.
          – Totul a fost bine, răspunse pisica tolănindu-se lângă sobă.
          – Ce nume i-au dat pisoiaşului?
          – I-au zis Bucăţică, răspunse pisica cu răceală în glas.
          – Bucăţică? se miră şoricelul. Ce nume ciudat şi nemaiîntâlnit… Aşa se obişnuieşte în familia voastră?
          – Ce contează? Nu e un nume mai rău decat Hoţomanul, aşa cum îl cheamă pe nepotul tău.
          Şoricelul îi dădu dreptate şi nu mai discutară de asta.
          Nu trecu mult timp însă şi pisicii iar i se făcu dor de ducă şi pofta de carne, aşa că îi zise şoricelului:
          – Va trebui să ai grijă singur de casă pentru încă o zi. Am fost rugat să fiu naşul unui pisoiaş drăguţ, cu un colier de blăniţă albă în jurul gâtului şi nu pot refuza.
          Bunul şoricel acceptă imediat. Pisica plecă de acasă, se duse direct în spatele altarului şi mâncă jumătate din bucata de şuncă. Apoi se întinse pe spate ca să se odihnească.
          – Mmmm, îşi spuse ea în timp ce se lingea pe mustăţi, nici o mâncare nu e la fel de bună ca atunci când o mănânci singur.
          Când ajunse acasă, şoricelul îl întâmpină vesel şi la fel de curios.
          – Ce nume i-aţi dat pisoiaşului?
          – Jumătate, răspunse pisica.
          – Jumătate? Ciudat nume, nu am auzit niciodată de aşa ceva.
          Pisica nu mai zise nimic şi se duse direct lângă sobă să se încălzească şi să viseze la bucata de şuncă pe care tocmai o mâncase.
          Nu peste mult timp, gândul la şunca rămasă în ascunzătoare incepu să nu îi dea pace. Într-una din zile, văzând că nu mai poate răbda de poftă, îi zise şoricelului:
          – Am fost iarăşi rugat să fiu naş. Pisoiaşul e tot negru, dar are labele albe şi ăsta e un lucru rar. Pot să mă duc şi acum, da?
          – Bucăţică, Jumătate… sunt nume atât de ciudate că mă pun pe gânduri…, zise şoricelul.
          – Asta pentru că stai toată ziua în casă şi nu ieşi afară decât noaptea, îi răspunse pisica, şi îţi ocupi timpul numai cu gânduri inutile.
          După ce plecă pisica, şoricelul se apucă să facă curăţenie în casă, să aranjeze lucrurile împrăştiate ale pisicii şi să facă mâncare. În tot acest timp, pisica mânca toată bucata de şuncă din ascunzătoarea de la biserică. Sătul şi simţindu-se obosit după atâta efort, se tolăni pe acoperişul bisericii şi îşi zise: „Nu poţi să fi cu adevărat fericit decât atunci când ai terminat de mâncat tot.” Apoi trase un pui de somn, din care nu se trezi decât târziu spre seară.
          Când ajunse acasă, şoricelul îl întrebă imediat ce nume îi dăduseră pisoiaşului.
          – Nici numele ăsta nu o să îţi placă. I-am zis Firimitură, răspunse pisica.
          – Firimitură? Ăsta e cel mai ciudat nume dintre toate, strigă şoricelul râzând, dar ca să nu o supere pe pisică, nu mai zise nimic, ci se băgă în culcuşul său şi adormi.
          Din acea zi, pisica nu mai fu invitată la nici un botez. Trecură apoi zilele de toamnă şi veni iarna cu primii fulgi de zăpadă care acoperiră totul cu pătura lor albă şi strălucitoare. Şoricelul, care se ocupa de căutarea hranei, nu mai găsi nimic sub zapadă şi se gândi imediat la şunca ascunsă în biserică.
          – Pisoiule, hai să mergem să luăm mâncarea pe care am pus-o la păstrat. Cred că are un gust excelent acum.
          – Da, răspunse pisica într-o doară. Sunt sigură că o să îţi placă la fel de mult cum îţi place să adulmeci aerul.
          Şi au plecat spre biserică. Când au ajuns în spatele altarului, din bucata de şuncă nu mai rămăsese decât hârtia.
          – Vai, acum îmi dau seama ce s-a întâmplat, se plânse şoricelul. Acum îmi dau seama ce înseamnă numele pe care mi le-ai zis… Bucăţică, Jumătate şi apoi…
          – Taci din gură! strigă pisica. Dacă mai spui vreun cuvânt, o să te mănânc şi pe tine.
          – …Firimitură, adaugă şoricelul.
          Dar nici nu termină bine de vorbit, că pisica îl prinse în gheare şi îl mâncă dintr-o înghiţitură. Pentru că, vedeţi voi, aşa este în lume.

SFÂRŞIT

_________________________________________________________
Traducere si adaptare de Lavinia Rorich 
ilustrația: corbis.com – gravură de A.J. Elwes, 1904, dintr-o revistă pentru copii

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s