CAPRA CU TREI IEZI de Ion Creanga

Era odată o capră care avea trei iezi. Iedul cel mare şi cu cel mijlociu dau prin băţ de obraznici ce erau; iară cel mic era harnic şi cuminte. Vorba ceea: “Sunt cinci degete la o mînă şi nu samănă toate unul cu altul”.

Într-o zi, capra cheamă iezii de pe-afară şi le zice:

- Dragii mamei copilaşi! Eu mă duc în pădure ca să mai aduc ceva de-a mîncării. Dar voi, încuieţi uşa după mine, ascultaţi unul de altul, şi să nu cumva să deschideţi pănă ce nu-ţi auzi glasul meu. Cînd voiu veni eu, am să vă dau de ştire, ca să mă cunoaşteţi, şi am să vă spun aşa…

INGRIJITOAREA DE GASTE de Fratii Grimm

Traducere si adaptare de Lavinia Rorich

A fost odata ca niciodata o regina vaduva, care avea o fata foarte frumoasa.

Cand fata a mai crescut, a fost promisa de sotie unui print dintr-o tara indepartata, iar atunci cand veni vremea maritisului, fiica imparatesei incepu sa se pregateasca de calatorie. Regina ii umpluse cuferele cu multe bogatii – bijuterii, aur, argint, bratari si cercei, rochii care de care mai frumoase – pe scurt, tot ce ii trebuie unei viitoare imparatese; si pentru ca isi iubea foarte mult fiica si nu vroia sa o stie singura pe drum, regina o ruga pe cea mai de incredere servitoare sa o insoteasca.

SOACRA CU TREI NURORI de Ion Creanga

Era o dată o babă, care avea trei feciori nalţi ca nişte brazi şi tari de virtute, dar slabi de minte. O răzeşie destul de mare, casa bătrînească cu toată pojijia ei, o vie cu livadă frumoasă, vite şi multe păseri alcătuiau gospodăria babei. Pe lîngă acestea mai avea strînse şi părăluţe albe pentru zile negre; căci lega paraua cu zece noduri şi tremura după ban.

Pentru a nu răzleţi feciorii de pe lîngă sine, mai dură încă două case alăture, una la dreapta şi alta de-a stînga celei bătrîneşti. Dar tot atunci luă hotărîre nestrămutată a ţine feciorii şi viitoarele nurori pe lîngă sine – în casa bătrînească – şi a nu orîndui nimic pentru împărţeală pănă aproape de moartea sa. Aşa făcu; şi-i rîdea inima babei de bucurie cînd gîndea numai cît de fericită are să fie, ajutată de feciori şi mîngăiată de viitoarele nurori. Ba de multe ori zicea în sine: “Voiu privighea nurorile, le-oiu pune la lucru, le-oiu struni şi nu le-oiu lasa nici pas a ieşi din casă, în lipsa feciorilor mei. Soacră-mea – fie-i ţărna uşoară! – aşa a făcut cu mine. Şi barbatu-meu – Dumnezeu să mi-l ierte! – nu s-a putut plînge că l-am înşelat, sau i-am risipit casa;… deşi cîteodată erau bănuiele… şi ma probozea… dar acum s-au trecut toate!”

GREUCEANU de Petre Ispirescu

A fost odată ca niciodată etc.

A fost un împărat şi se numea împăratul Roşu. El era foarte mâhnit că, în zilele lui, nişte zmei furaseră soarele şi luna de pe cer.

Trămise deci oameni prin toate ţările şi răvaşe prin oraşe, ca să dea de ştire tuturor că oricine se va găsi să scoaţă soarele şi luna de la zmei, acela va lua pe fiie-sa de nevastă şi încă jumătate din împărăţia lui, iară cine va umbla şi nu va izbândi nimic, acela să ştie că i se va tăia capul.

Mulţi voinici se potricăliseră semeţindu-se cu uşurinţă că va scoate la capăt o asemenea însărcinare; şi când la treabă, hâţ în sus, hâţ în jos, da din colţ în colţ şi nu ştia de unde s-o înceapă şi unde s-o sfârşească, vezi că nu toate muştele fac miere. împăratul însă se ţinu de cuvânt.

OMUL DE PIATRA de Nicolae Filimon

A fost odată un împărat şi o împărăteasă, amîndoi tineri şi frumoşi, dar nu făceau copii.

Într-o zi, veni la împăratul un arap buzat şi-i zise:

— Să trăieşti, luminate împărate! Am, auzit că împărăteasa nu face copii şi am adus buruieni pe care, cum le-o bea, rămîne grea.

Împăratul luă buruienile de la arap şi porunci să-i dea cal împărătesc şi un rînd de haine de aur ce-ţi lua vederile de frumuseţe, apoi chemă pe împărăteasa şi-i dete buruienile să le fiarbă şi să le bea. Împărăteasa chemă pe bucătăreasă şi-i dete buruienile să le fiarbă, fără să-i spuie de ce treabă sunt. Bucătăreasa, neştiind puterea lor, gustă dintr-însele şi apoi le duse împărătesei să le bea. Nu trecu mult timp la mijloc şi rămase grea împărăteasa şi bucătăreasa. Iar cînd veni vremea, născură amîndouă cîte un coconaş mai frumos decît tot ce este frumos pe lumea aceasta, şi le puse nume unuia Dafin şi altuia Afin.