DE CE CADE PISICA MEREU ÎN PICIOARE, de Florence Holbrook

          Pe lume sunt vrăjitori de toate felurile – unii sunt răi şi împraştie în lume uraţenia pe care o poartă în suflet, pe când alţii au inima curată şi sunt buni cu toate creaturile de pe pământ.
          Odată, s-a întâmplat ca un vrăjitor bun să treacă printr-o pădure deasă. Umbla de dimineaţa cu treabă – salvase o pisicuţă de colţii veninoşi ai unui şarpe uriaş, ajutase un tăietor de lemne să găsească cel mai bătrân copac din padure şi împinse ploaia spre un câmp uscat de seceta -, iar acum soarele era deja sus pe cer; obosit, vrăjitorul se opri la rădăcina unui copac să se odihnească.

Hansel si Gretel (ilustratii de Frank Adams, 1930)

Am gasit niste ilustratii superbe ale povestii Hansel si Gretel. Ilustratiile sunt facute de Frank Adams in 1930 si au aparut in volumul Beautiful Book of Nursery Rhymes. Enjoy!

Hansel si Gretel se pierd in padure, incercand sa ajunga acasa

REGELE BROASCĂ sau HENRY CEL DE FIER (după Frații Grimm)

          În vremurile de demult, pe când dorinţele încă se îndeplineau, trăia un rege care avea trei fiice nespus de frumoase; însă cea mai tânără era atât de frumoasă, că însuşi Soarele, care a văzut atât de multe, rămânea uimit de fiecare dată când fata se plimba la lumina lui.
          Aproape de castelul regelui era o pădure mare şi întunecată. În mijlocul padurii, sub un tei bătrân de sute de ani, se afla o fântână la fel de veche. Atunci când era foarte cald, fiica cea mică a regelui intra în pădure ca să se răcorească pe marginea fântânii; când se plictisea, prinţesa avea obiceiul să se joace cu o minge de aur.

PRIETENIA DINTRE ŞOARECE ŞI PISICĂ (traducere şi adaptare după Fraţii Grimm)

          Odată, pisica s-a întâlnit cu şoarecele şi atât de mult i-a vorbit despre cât de ar vrea să fie prieteni şi despre cât de bine s-ar înţelege ei doi, încât l-a convins pe şoarece să locuiească împreună în aceeaşi casă.
          - Va trebui să adunăm provizii pentru iarna, ca să nu suferim de foame, spuse pisica. Însă nu te poţi duce tu, şoricelule, să nu cumva să cazi în vreo capcană.
          Cum sfatul pisicii era cât se poate de bun, zis şi făcut. Cei doi au cumpărat cel mai mare salam pe care l-au găsit. Problema era însă unde să îl pună, pentru că în căsuţa lor nu încăpea.

CÂNTECUL ZÂNELOR (după Louisa May Alcott)

Lumina Lunii se risipeşte de pe flori şi copaci,
Iar stelele pier una câte una;
Povestea a fost spusă, cântul – cântat,
Iar petrecerea Zânelor s-a terminat.
Vântul nopţii leagănă florile adormite,
Şi le cântă în şoaptă, dulce.
Păsările se vor trezi curând
Şi cântecul Elfilor se va duce.

Peste Pământul adormit, noi trecem în tăcere,
Nevăzuţi de ochii muritorilor.
Plăcute vise le trimitem pe când plutim uşor
Prin lumina Lunii, prin cerul sclipitor;
Şi numai stelele, doar ele, pot să vadă,
Şi numai florile pot ştii,
Petrecerile noatre şi poveştile spuse:
E vremea să plece elfii.

ALEODOR ÎMPĂRAT de Petre Ispirescu

          A fost odată un împărat. El ajunsese la cărunteţe, şi nu se învrednicise a avea şi el măcar un copil. Se topea d-a-n picioarele, bietul împărat, să aibă şi el, ca toţi oamenii, măcar o stârpitură de fecior, dară în deşert.
          Când, tocmai, la vreme de bătrâneţe, iată că se îndură norocul şi cu dânsul şi dobândi un drag de copilaş, de să-l vezi şi să nu-l mai uiţi. Împăratul îi puse numele Aleodor. Când fu a-l boteza, împăratul adună Răsărit şi Apus, Miazăzi şi Miazănoapte, ca să se veselească de veselia lui. Trei zile şi trei nopţi ţinură petrecerile şi se chefuiră şi se bucurară, de o ţinură minte cât trăiră.

POVESTEA PORCULUI de Ion Creangă

          Cică erau odată o babă şi un moşneag: moşneagul de-o sută de ani, şi baba de nouăzeci; şi amândoi bătrânii aceştia erau albi ca iarna şi posomorâţi ca vremea cea rea din pricină că nu aveau copii. Şi, Doamne! tare mai erau doriţi să aibă măcar unul, căci, cât era ziulica şi noaptea de mare, şedeau singurei ca cucul şi le ţiuiau urechile, de urât ce le era.

ÎNȘIR-TE MĂRGĂRITARI de Petre Ispirescu

          A fost odată ca niciodată; că de n-ar fi, nu s-ar mai povesti; de când făcea plopşorul pere şi răchita micşunele; de când se băteau urşii în coade; de când se luau de gât lupii cu mieii de se sărutau, înfrăţindu-se; de când se potcovea puricele la un picior cu nouăzeci şi nouă de oca de fier şi s-arunca în slava cerului de ne aducea poveşti; De când se scria musca pe părete, mai mincinos cine nu crede.
          A fost odată un fecior de boier mare, şi după ce cutreierase ţările, răzbătând prin toate unghiurile, se întorcea la moşia sa.

CIOBĂNAŞUL CEL ISTEŢ sau ŢURLOAIELE BLENDEI, de Petre Ispirescu

          A fost odată un împărat şi o împărăteasă. Amândoi erau oameni de treabă şi frumoşi. Ei se iubeau, nevoie mare! Dară erau tot mâhniţi şi amărâţi că nu făceau copii. Toate leacurile ce luase împărăteasa de pe la vraci şi vrăjitoare nu-i folosise întru nimic.
          Împăratul şi împărăteasa se puseră pe post şi pe rugăciune, cu gând ca doară îi va asculta Dumnezeu şi le va da şi lor un copil.

FĂT-FRUMOS CU PĂRUL DE AUR, de Petre Ispirescu

          A fost odată ca niciodată, că de n-ar fi, nu s-ar mai povesti. A fost odată, într-o pustietate mare, un pusnic. Vecinii săi erau fiarele pădurilor și așa era de bun la suflet încât toate dobitoacele i se închinau când se întâlneau cu dânsul. Într-una din zile, se duse pusnicul la marginea unui râu care curgea aproape de coliba lui, și iată, văzu că vine pe apă un coș smolit bine, și auzi un orăcăit ieșind dintr-însul. Stătu puțin de cugetă și după ce zise câteva vorbe de rugăciune, intră în apă și, cu o prăjină, trase coșuletul la margine. Când îl deschise, ce să vază în el? Un copilaș cam de vreo două luni. Îl scoase din coș și, cum îl luă în brate, copilul tăcu.