A fost odată ca niciodată, că de n-ar fi, nu s-ar mai povesti. A fost odată, într-o pustietate mare, un pusnic. Vecinii săi erau fiarele pădurilor și așa era de bun la suflet încât toate dobitoacele i se închinau când se întâlneau cu dânsul. Într-una din zile, se duse pusnicul la marginea unui râu care curgea aproape de coliba lui, și iată, văzu că vine pe apă un coș smolit bine, și auzi un orăcăit ieșind dintr-însul. Stătu puțin de cugetă și după ce zise câteva vorbe de rugăciune, intră în apă și, cu o prăjină, trase coșuletul la margine. Când îl deschise, ce să vază în el? Un copilaș cam de vreo două luni. Îl scoase din coș și, cum îl luă în brate, copilul tăcu. Continue reading
